Partener_1 SEMPLA SRL

Imprimare

Prezentare SEMPLA SRL

semplabottom

Sempla SRL (Italia), partenerul 1, este un grup cu peste 400 angajați și cu puncte de lucru în Milano, Florența, Siena, Torino, Parma, Roma, Palermo și Limerick (Irlanda). Societatea deține o experiență îndelungată în realizarea de aplicații informatice pentru gestionarea resurselor umane și în designul centrelor de tipul celui ce urmează a fi realizat în cadrul proiectului PICAS.

Sempla a fost implicată în numeroasele colaborări în domenii precum: piața muncii, consultanță organizațională, managerială și tehnologică. Societatea a proiectat, implementat și administrat Servicii de Resurse Umane și platforma tehnologică aferentă pentru una din cele mai mari bănci din Italia – Monte dei Paschi di Siena.

De asemenea, Sempla susține, în propriul centru din Santa Genoveffa (Toscana), dar și în diverse unități școlare locale, private și de stat, cursuri pentru persoanele aflate în căutarea unui prim loc de muncă și pentru șomeri proveniți de la centrele de ocupare a forței de muncă.

www.sempla.it

Imprimare

Rolul SEMPLA SRL în proiectul PICAS

  • Participă alături de ceilalți parteneri la activitatea de informare și publicitate;
  • Este responsabilă de organizarea seminarelor de know-how;
  • Este responsabilă de realizarea aplicației informatice prevăzuta în proiect;
  • Acordă consultanță specializată pentru crearea punctelor de informare, consiliere și asistență specializată.