Reflectare în media scrisă

Imprimare

AGERPRES

on Marți, 23 Iulie 2013 22:00.


AGERPRES

 

 

 

Centrele regionale PICAS au obţinut contracte de muncă pentru mai mult de 500 constructori

Cele patru centre regionale create în cadrul proiectului european PICAS şi care deservesc 16 judeţe au intermediat încheierea a 520 de contracte de muncă pentru lucrătorii din construcţii, a declarat marţi, în cadrul unui simpozion de specialitate, Simion Ilie, managerul proiectului PICAS.

'Principalul rezultat al proiectului PICAS (Puncte de Informare, Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă din sectorul de construcţii) constă în dezvoltarea a patru centre regionale care oferă suport specializat în vederea calificării, recalificării şi certificării de competenţe pentru obţinerea unui loc de muncă în construcţii. Printr-o relaţie constantă cu angajatorii, inclusiv prin atragerea acestora la târgurile specializate de locuri de muncă, s-a realizat angajarea cu forme legale a cel puţin 520 de persoane. Avem deja 520 de adeverinţe de angajare, dar cred că numărul real al celor care şi-au găsit un loc de muncă este cel puţin dublu, pentru că mulţi nu ne-au informat după modificarea statutului lor, din şomer în angajat', a spus Simion Ilie. 

Acesta a adăugat că site-ul www.picas.ro - singurul portal din România specializat pe recrutarea forţei de muncă pentru construcţii - a înregistrat, doar în ultimul an de zile, peste 50.000 de vizitatori unici, având mai mult de 10.000 de conturi individuale create de cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, dar şi de circa 200-300 de companii. 

Este un succes care a depăşit toate aşteptările, contrazicându-i pe cei care susţineau că lucrătorii din construcţii nu sunt capabili să utilizeze instrumentele moderne de căutare a unui loc de muncă, a subliniat managerul proiectului.
Imprimare

Radio Romania Actualitati

on Marți, 23 Iulie 2013 22:00.


Radio Romania Actualitati

 

 

Conferinta de incheiere pentru un proiect european dedicat somerilor din constructii

520 de someri din sectorul constructiilor au fost angajati cu forme legale dupa ce au fost calificati sau recalificati în cadrul proiectului  PICAS, finantat din fonduri europene. Participarea la cursurile de formare profesionalã au fost gratuite si au vizat urmatoarele ocupatii: tehnician de vize si mãsurãtori in constructii, sudor geomembranã, tinichiu sisteme de acoperisuri si fondatori fatade si pereti, dar si altele. Managerul de proiect, Simion Ilie a declarat ca, tot în cadrul proiectului au fost înfiintate si 4 centre regionale în Bucuresti, Iasi, Brasov si  Galati, prin intermediul cãrora persoanele care îsi cautã un loc de muncã în acest sector vor beneficia de programe de formare profesionalã, dar si de informare si consiliere în vederea cresterii sanselor de angajare. Proiectul a fost cofinantat din Fondul Social European prin POSDRU, iar valoarea toatala a fost de 5 milioane de euro. Conferinta de incheiere a fost organizata la Hotel Caro din Bucuresti pe data de 23 iulie 2013.

Imprimare

Bună Ziua Iasi

on Miercuri, 15 Mai 2013 22:00.

buna-ziua-iasi

Se cauta peste 1.000 de ieseni pentru meserii aflate pe cale de disparitie

Muncitorii ieseni care nu au un loc de munca nu s-au inghesuit sa profite de ofertele targului de joburi destinate sectorului de constructii • Cu toate ca firmele au pus la bataie peste 1.000 de posturi, atat pe plan local, cat si in strainatate, candidatii s-au lasat asteptati • La targ se gasesc locuri de munca inclusiv pentru muncitorii necalificati, dar si pentru ingineri

Ieri, la Sala Polivalenta din Iasi, au fost deschise portile unui targ de locuri de munca destinat exclusiv domeniului constructiilor. Desi ofertele au fost variate, peste 30 de societati aratandu-se interesate sa recruteze aproximativ 1.000 de ieseni pe diferite specializari, doritorii nu au manifestat prea mult interes. La mare cautare au fost fierarii betonisti, fiind disponibile 150 de posturi pentru acestia, la fel ca si dulgherii, care au avut 139 de posturi vacante. Firmele au declarat ca sunt in cautare si de zidari, faiantari, sudori, pavatori, lacatusi, drumari-asfaltatori, tehnicieni, mozaicari si alte cateva zeci de specializari. Aproximativ 10 la suta dintre acestea sunt destinate persoanelor cu studii superioare. Targul este organizat de Fundatia Casa de Meserii a Constructorilor, prin intermediul unui proiect european, in parteneriat cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi si firma italiana Sempla SRL.

"Este cel de-al patrulea targ organizat in cadrul proiectului european. Acesta are loc la Iasi pentru ca aici exista o cerinta foarte mare din partea firmelor de constructii. In momentul de fata sunt peste 1.000 de locuri de munca disponibile pentru tara si strainatate, oferite de 31 de firme. Majoritatea dintre acestea sunt firme din Iasi. Ne bucuram ca experienta ne-a invatat sa organizam evenimentul pe parcursul a doua zile. Pana in prezent, aproximativ 400 de persoane au trecut pragul targului. Ne asteptam ca pana maine sa atingem pragul de 1.000 de persoane. Mesajul nostru este calduros, invitam lumea la targ, sunt multe companii care ofera locuri de munca serioase", a declarat Simion Ilie, manager de proiect.

Citește mai mult

Imprimare

Digi24.ro

on Miercuri, 15 Mai 2013 22:00.

Logo-Digi-24-HD

S-a deschis sezonul angajărilor în domeniul construcţiilor

S-a deschis sezonul angajărilor în domeniul construcţiilor. 30 de firme din ţară şi din străinătate şi-au prezentat ofertele la un târg organizat la Sala Polivalentă din Iași. Cele mai vânate au fost locurile de muncă din străinătate, acestea reprezentând aproape un sfert din ofertă. Candidații au făcut coadă la standurile celor trei angajatori din Franţa, Germania şi Libia.

Şomerii specializaţi în domeniul construcţiilor au avut ocazia să se angajeze pe unul dintre cele 900 de posturi scoase la concurs de firmele din acest domeniu. Dacă la standurile angajatorilor români s-au oprit doar câteva persoane, reprezentanţii firmelor din străinătate au adunat sute de CV-uri.

Principalul motivul pentru care oamenii aleg să plece peste hotare este foarte simplu: iau salariu chiar şi de 5 ori mai mare decât în ţară.

Târgul de locuri de muncă a fost organizat în cadrul unui proiect european în valoare de 20 milioane de lei, ce are ca scop consilierea şi specializarea persoanelor care vor să lucreze în domeniul construcţiilor.

Citește mai mult

Imprimare

Ziarul de Iasi

on Miercuri, 15 Mai 2013 22:00.

logo-ziarul-de-iasi

Peste 900 de locuri de muncă puse la dispoziţie la Târgul Picas

Peste 500 de ieşeni au fost prezenţi, ieri, la prima zi a Târgului de locuri de muncă Picas, destinat şomerilor care caută locuri de muncă în construcţii.
La eveniment au fost prezente circa 30 de companii care au pus la dispoziţie peste 900 de locuri de muncă, atât în ţară, cât şi în străinătate.
„Cele mai multe locuri de muncă, în proporţie de 90%, le sunt destinate muncitorilor care au o calificare medie. Celelalte 10 procente sunt împărţite în mod egal de către angajaţii cu studii superioare şi muncitorii necalificaţi. Trebuie menţionat că din totalul locurilor de muncă disponibile, 15% sunt pentru lucrări în afara ţării, în trei ţări, respectiv Germania, Franţa şi Libia”, a declarat Simion Ilie, managerul de proiect.
Târgul de locuri de muncă este organizat de către Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilor, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în cadrul proiectului european „Picas te angajează în contrucţii”.
Ieşenii interesaţi de găsirea unui loc de muncă în domeniu şi care nu au putut ajunge ieri la eveniment, mai au şansa astăzi, în intervalul orar 9 – 16, în incinta Sălii Polivalente. Prin intermediul proiectului Picas, finanţat din fonduri UE, au fost calificate, recalificate sau perfecţionate peste 300 de persoane, iar în acest moment sunt în curs de desfăşurare cursuri de formare profesională pentru aproximativ alte 180 de persoane. Participarea la cursuri este gratuită, iar absolvenţii cursurilor primesc burse şi li se decontează cheltuielile de transport, dacă se deplasează din alte localităţi.

Citește mai mult

Imprimare

Bună Ziua Iasi

on Marți, 14 Mai 2013 22:00.

buna-ziua-iasi

Sute de locuri de munca pentru iesenii care lucreaza in constructii

Astazi, la Iasi, s-a deschis oficial un targ de locuri de munca, adresat exclusiv persoanelor care lucreaza in constructii, evenimentul fiind organizat de Casa de Meserii a Constructorilor, Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) si Sempla SRL din Italia.
Astfel, 31 de companii importante din regiune ofera, pana maine, 1.000 de locuri de munca in tara si in strainatate, pentru o paleta larga de calificari specifice constructiilor, cum ar fi fierari-betonisti, dulgheri, zidari, rigipsari, faiantari, finisori, instalatori sau electricieni. De precizat faptul ca persoanele care nu se prezinta cu CV-ul au ocazia de a-si realiza documentul la fata locului.
Pana la ora pranzului, la targul de locuri de munca au fost prezenti aproximativ 400 de ieseni, pana la sfarsitul programului fiind asteptati in jur de 600 de persoane.

Citește mai mult