Comunicate de presă

Imprimare

Seminar regional de diseminare a rezultatelor proiectului PICAS - 25 august 2011, București

on Duminică, 21 August 2011 22:00.

Seminar Regional de Diseminare București

Centru privat de întâlnire între cererea și oferta de forță de muncă din construcții

Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilor inaugurează primul din cele 4 Centre Regionale PICAS, rezultat important al proiectului Centre PICAS – Puncte de Informare, Consiliere și Asistență Specializată pentru șomerii din sectorul de construcții, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013  „INVESTEŞTE ÎN OAMENI!”.

Evenimentul va avea loc, joi 25 august 2011, începând cu ora 9.00, în incinta Centrului PICAS București din Str. Spătarului, Nr. 36, Sector 2.

În cadrul primului seminar de diseminare a rezultatelor va fi inaugurat oficial Centrul PICAS București și vor fi prezentate principalele rezultatele obținute pe parcursul primului an de implementare a proiectului.

Proiectul beneficiază de sprijinul constant și prezența partenerilor sociali reprezentativi la nivelul ramurii de construcții, având confirmarea participării la eveniment a domnului Laurențiu PLOSCEANU - Președinte ARACO – Asociația Română a Antreprenorilor din Construcții  și a domnului Dan CRISTESCU – co-Președinte FGS - Federația Generală a Sindicatelor Familia ”Anghel Saligny”.

De asemenea, în cadrul evenimentului ne bucurăm de prezenta onorantă a unei delegații transnaționale a European Training Foundation interesată de exemple de bune practici în gestionarea pieței muncii.

Descarcă comunicatul de presă în format .doc Descarcă comunicatul de presă în format .pdf

La acest seminar de diseminare sunt invitate să participe persoane din grupul țintă, reprezentanţi ai autorităţilor, sindicatelor şi patronatelor din sectorul construcţiilor, furnizori de formare şi asociaţii de profil.
Punctele de Informare, Consiliere și Asistență Specializată (PICAS) reprezintă o formă instituțională privată prin intermediul căreia se va realiza întâlnirea între cererea și oferta de pe piața muncii din sectorul de construcții(Simion ILIE, Manager de proiect)
Imprimare

Întâlnirea Regională de Lansare a proiectului

on Joi, 13 Ianuarie 2011 20:39.

Întâlnirea Regională de Lansare

Proiect european strategic pentru sectorul de construcţii

Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilorinvită să participaţi la Întâlnirea Regională de Lansare a proiectuluiCentre PICAS – Puncte de Informare, Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru şomerii din sectorul de construcţii”.

Evenimentul va avea loc, joi 20 ianuarie 2011 la Ramada Hotel Brașov, sala Topaz, Strada Calea București, nr. 13.

La întâlnirea regională de lansare sunt invitate să participe persoane din grupul țintă, reprezentanţi ai autorităţilor locale, sindicatelor şi patronatelor din sectorul construcţiilor, furnizori de formare şi asociaţii profesionale din Regiunea de dezvoltare Centru.

În cadrul conferinţei se vor prezenta obiectivele, activităţile, rezultatele aşteptate precum şi oportunităţile oferite de acest important proiect strategic.

„Proiectul nostru vizează o abordare complexă a fenomenului de şomaj din construcţii încercând să ofere soluţii integrate şi specializate pentru facilitarea întâlnirii în condiţii optime a cererii cu oferta de muncă din sector.” (Simion ILIE, Manager de proiect) 

Participarea la conferinţă este gratuită cu condiţia înregistrării la www.picas.ro. 

Imprimare

Conferinţa Naţională de Lansare - 24 noiembrie 2010

on Luni, 08 Noiembrie 2010 12:32.

Proiect european strategic pentru sectorul de construcţii

Fundaţia Casa de Meserii a Constructorilorinvită să participaţi la Conferinţa naţională de lansare a proiectuluiCentre PICAS – Puncte de Informare, Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru şomerii din sectorul de construcţii”.

Evenimentul va avea loc, miercuri 24 noiembrie 2010 la Rin Grand Hotel Bucureşti, sala Londra, strada Vitan-Bârzeşti, nr. 7 D.

La conferinţa de lansare sunt invitate să participe persoane din grupul țintă, reprezentanţi ai autorităţilor, sindicatelor şi patronatelor din sectorul construcţiilor, furnizori de formare şi asociaţii profesionale din cele patru regiuni de dezvoltare vizate de proiect.

În cadrul conferinţei se vor prezenta obiectivele, activităţile, rezultatele aşteptate precum şi oportunităţile oferite de acest important proiect strategic.

Conferinţa va beneficia de intervenţiile ale unor personalităţi precum Silviu Bian (Preşedinte ANOFM), Dan Cristescu (Preşedinte FGS), Laurenţiu Plosceanu (Preşedinte ARACO).

Participarea la conferinţă este gratuită cu condiţia înregistrării la www.picas.ro. 

Imprimare

Proiect strategic pentru șomerii din sectorul de construcții

on Joi, 09 Septembrie 2010 22:00.

Fundația Casa de Meserii a Constructorilor, în calitate de solicitant, împreună cu partenerii săi, Sempla SRL (partener transnațional din Italia) și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) anunţă începerea implementării proiectului Centre PICAS – Puncte de Informare, Consiliere și Asistență Specializată pentru șomerii din sectorul abordat, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013  „INVESTEŞTE ÎN OAMENI!”

Câteva date pe scurt despre proiect :

Perioada de implementare:
septembrie 2010 – august 2013
Regiunile ce vor fi acoperite:
Bucuresti-Ilfov; Centru, Nord-Est, Sud-Est
Grupul țintă:

  • Persoane care au părăsit timpuriu şcoala ;
  • Persoane în căutarea unui loc de muncă;
  • Șomeri

Buget total:    21 097 740 RON

Proiectul are o abordare sectorială și a fost depus în cadrul Axei Prioritare 5Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, obiectivul general fiind acela de îmbunătățire a capacității de ocupare a resurselor umane din sectorul construcțiilor în vederea depășirii fluctuațiilor de activitate prin dezvoltarea unor instrumente și mecanisme complexe și specializate de formare, acompaniere și motivare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Printre activitățile principale ale proiectului amintim :

  • monitorizarea şi analiza informaţiilor de pe piaţa muncii din construcții,
  • dezvoltarea unui instrument modern şi specializat pentru facilitarea întâlnirii cererii cu oferta de muncă din sectorul abordat,
  • consilierea și asistenţa în planificarea carierei şi căutarea unui loc de muncă,
  • formarea profesională și evaluarea competențelor profesionale pentru persoanele din grupul țintă.

 

Proiectul nostru vizează o abordare complexă a fenomenului de șomaj din construcții încercând să ofere soluții integrate și specializate pentru facilitarea întâlnirii în condiții optime a cererii cu oferta de muncă din sector.” subliniază Simion ILIE, Managerul acestui proiect.